Home » Cultură » Victimă de pe Titanic, John Jacob Astor IV a fost unul dintre cei mai bogați oameni din lume

Victimă de pe Titanic, John Jacob Astor IV a fost unul dintre cei mai bogați oameni din lume

Victimă de pe Titanic, John Jacob Astor IV a fost unul dintre cei mai bogați oameni din lume
John Jacob Astor IV și a doua sa soție, Madeleine. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 27.10.2024

Atunci când Titanicul s-a scufundat, la 15 aprilie 1912, John Jacob Astor IV era cel mai bogat om de pe pachebotul britanic și unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

Moștenitor al celebrei, la acea vreme, familii de miliardari de origine germană – Astor (renumiți și importanți dezvoltatori imobiliari din SUA), John Jacob a construit imperiul hotelier Astor și St. Regis, despre St. Regis scriindu-se în vremea în care a fost ridicat faptul că era cel mai luxos și mai bine dotat hotel din lume – Astor IV având grijă ca fiecare cameră de hotel să fie dotată cu telefon, asta pe lângă ambientul de top și alte facilități puse la dispoziție clienților.

La momentul morții lui, Astor avea o avere estimată între 90 și 150 de milioane de dolari, ceea ce azi ar însemna între 2,9 și 4,8 miliarde de dolari.

Legat de tragedia de pe Titanic, s-a scris că John Jacob Astor IV ar fi fost unul dintre primii pasageri care au știut că vasul, aflat în timpul călătoriei sale inaugurale de la Southampton, Regatul Unit, la New York, Statele Unite, avea să se scufunde. Astor IV ajunsese pe Titanic împreună cu cea de-a doua soție a lui, Madeleine, mai tânără cu 30 de ani decât afaceristul american și, totodată, însărcinată cu primul lor copil. (Jacob Astor IV mai avea doi copii din prima căsătorie). Madeleine a reușit să supraviețuiască accidentului.

În momentul în care a știu de tragedia ce avea să aibă loc, Astor și-a trezit soția, a sfătuit-o să se îmbrace cu hainele cele mai călduroase, i-a dat toate bijuteriile cuplului, a dus-o pe punte și a urcat-o într-o barcă de salvare.

Deși Madeleine a refuzat inițial să urce în barcă fără el, Astor a rămas pe punte preferând să ajute alți pasageri, în special femei și copii, în timpul limitat pe care-l aveau cu toții la dispoziție. Titanicul s-a scufundat în două ore și 40 de minute. (Deși nu se cunoaște numărul exact, peste 1500 de persoane aveau să moară în acestă tragedie, în vreme ce 706 de oameni au scăpat).

„Marea este calmă. Vei fi bine. Ești pe mâini bune. Ne vedem mâine dimineață”. (John Jacob Astor către soția lui, Madeleine, în momentul în care a urcat-o în barca de salvare)

The New York Times a relatat că Astor a fost văzut ultima dată fumând o țigară pe punte. Acesta purta un costum de ceremonie și ținea în mână un ceas de buzunar personalizat, tot în paginile publicației americane, la două săptămâni după scufundarea Titanicului, apărând și informația conform căreia trupul lui a fost recuperat de către o echipă de scafandri din Halifax, Canada, fiind identificat după inițialele cusute pe jacheta sa și ceasul din aur masiv găsit într-unul din buzunare, pe care erau gravate inițialele JJA.

John Jacob Astor IV a fost înmormântat, alături de alte 121 de victime de pe Titanic, în cimitirul Fairview Lawn din Halifax, Canada, însă după aceea, cu ajutorul fiului său Vincet care a călătorit până acolo pentru a aduce acasă rămășițele tatălui său, Astor a fost mutat într-un cimitir din New York.

Soția lui Astor, Madeleine, care a supraviețuit naufragiului și a dat naștere fiului lor, a botezat copilul cu numele John Jacob. S-a scris că dacă ar fi apucat să ajungă în America, din acea călătoria care, de fapt, a fost ultima pentru mulți dintre pasagerii Titanicului, John Jacob Astor ar fi urmat să-l facă moștenitor pe copilul lui cu care era însărcinată Madeleine. Însă având în vedere finalul poveștii, cea mai mare parte a averii a ajuns la fiul său din prima căsătorie, Vincent, care oricum a donat cei mai mulți bani în scopuri caritabile.

Fiind cel mai faimos pasager de pe Titanic, numele lui John Jacob Astor IV a supraviețuit în timp fiind deseori portretizat într-o serie de emisiuni și filme, cel mai notabil fiind rolul lui Eric Braeden, celebrul actor din serilul fără final Tânăr și Neliniștit, care l-a personificat pe Astor în Titanicul lui James Cameron din 1997, producție cu încasări de aproape 2,3 miliarde de dolari și 11 premii Oscar câștigate.

John Jacob Astor IV s-a născut la 13 iulie 1864, la New York, într-una dintre cele mai bogate familii din lume, cunoscută pentru averile sale și influența în societatea americană. Bunicul său, John Jacob Astor, a fost primul multi-milionar din Statele Unite.

Astor a urmat cursurile Școlii St. Paul din Concord, New Hampshire, iar ulterior a studiat la Universitatea Harvard, pe care nu a absolvit-o însă. În timpul războiului hispano-american, Astor a servit ca locotenent în Marina SUA, fiind staționat la bordul USS Maine, care a explodat în portul Havana în 1898. Astor, pe planul afacerilor, s-a dezvoltat în domeniul imobiliarelor și al comerțului cu blănuri. Pe lângă asta însă, a fost scriitor și editor, publicând perele unor autori celebri precum Rudyard Kipling și Arthur Conan Doyle prin intermediul companiei sale, Astor & Co. Publishers. În 1894 a scris romanul science-fiction intitulat Călătorie în alte lumi (A journey in other worlds), care descria, vizionar, viața pe Saturn și Jupiter în anul 2000, cuprinzând, de asemenea, primele descrieri ale viitoarelor călătorii spațiale.

Astor a fost și inventator – a proiectat o frână de bicicletă și un motor cu turbină îmbunătățit – și a fost un investitor timpuriu în sistemul electric de curent alternativ al lui Tesla.

În 1897 a deschis Astoria, care era considerat cel mai luxos hotel din lume la acea vreme, acesta pe lângă multe alte hoteluri notabile ridicate în New York, inclusiv St. Regis, despre care unii au spus că a fost cea mai mare realizare a lui John Jacob Astor. Mai târziu, și-a unit holelul cu cel al vărului său, William Waldorf Astor, care construise Waldorf cu ceva ani înainte, cele două construcții având să fie unite printr-un coridor din marmură. Waldorf-Astoria a fost, timp de 20 de ani, un simbol al luxului, bogăției și al înaltei clase. Acesta avea să se închidă în 1928, în locul lui făcându-și apariția Empire State Building. Noul hotel Waldorf-Astoria a fost construit în 1931, mult după moartea lui Astor (care a avut loc la 15 aprilie 1912, la vârsta de 47 de ani).

În 1904, a candidat fără succes pentru un loc în Camera Reprezentanților a Statelor Unite în calitate de membru republican al districtului 14 din New York.

Astor a fost căsătorit de două ori, prima dată cu Ava Lowle Willing (m. 1891 – div. 1909), cu care a avut doi copii: William Vincent Astor și Alice Astor de Koven Mackay și a doua oară cu mult mai tânăra Madeleine Talmage Force (m. 1911 – d. 1912), cu care a avut un fiu: John Jacob „Jakey” Astor VI (decedat la vârsta de 4 ani).

Sursa:

https://www.businessinsider.com/life-of-john-jacob-astor-iv-died-on-the-titanic-2020-4

Vă mai recomandăm să citiți și:

Jenny, pisica supraviețuitoare de pe Titanic. „Am văzut-o cum își ducea puii pe fiecare în parte la țărm. Mi-am zis, dacă ea merge, merg și eu”

Compania care a construit Titanicul în urmă cu 113 ani intră în insolvență

Test de cultură generală. Ce marfă valoroasă transporta Titanicul?

Aisbergul care a scufundat Titanicul, surprins într-o fotografie din 1912

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase